Current track

Title

Artist


Doi șoferi drogați, depistați de polițiști pe strada Ștefan cel Mare din Bacău

Written by on ianuarie 11, 2022

Doi tineri în vârstă de 20 de ani, aflați sub influența drogurilor, au fost depistați de polițiști în aceeași noapte, la un interval de câteva minute, în timp ce conduceau pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Bacău.

Primul dintre ei a fost oprit în trafic luni noaptea, la ora 3.30, de un echipaj de poliție rutieră din cadrul Biroului Rutier Bacău, iar cel de-al doilea a fost depistat la aceeași dată, în jurul orei 03:40, de o patrulă de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Bacău, tot pe strada Ștefan cel Mare.

Niciunul nu consumase alcool, însă rezultatul testului cu aparatul drugtest a ieșit pozitiv. Ambii șoferi au fost conduși la spital unde i s-au recoltat mostre biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa unor substanţe psihoactive.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *