Current track

Title

Artist


Infracțiunile de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, constatate și cercetate de către polițiști vasluieni

#Postat de on ianuarie 10, 2022

Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de mai multe persoane care au fost depistate zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălcau prevederile legale în vigoare.
Sâmbătă, 8 ianuarie 2022, ora 11:10, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în comuna Zorleni, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 63 de ani, din localitatea Simila, comuna Zorleni, județul Vaslui.Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.


**Duminică, 9 ianuarie 2022, ora 07:55, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul județean DJ 207E, în comuna Bălteni, județul Vaslui, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 58 de ani, din municipiul Vaslui.

Testat cu aparatul alcooltest, a rezultând o valoare de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”.

Polițiștii vasluieni atrag atenţia asupra importanţei respectării regulilor de circulaţie şi, în special, asupra celor referitoare la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice :
Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.
Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani sau amendă, aceasta fiind pedeapsa prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Totodată, pe timpul cercetării, permisul este reţinut, fără drept de circulaţie.
Extras din Codul Penal. Articolul 336

Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe

(1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.

Sursa: IPJ Vaslui/ din 10 ianuarie 2022

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *