Amenzi de 13.000 lei acordate de polițiștii din Săvinești într-o singură zi
#Postat de Petru Artimon on ianuarie 3, 2022
Duminică, 2 ianuarie, în intervalul orar 14.00 – 22.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești au acționat, pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite, a infracționalității stradale și creșterea gradului de disciplină rutieră.
Pentru neregulile constatate pe parcursul acțiunii, au fost aplicate 91 de sancţiuni contravenționale, în valoare de peste 13.000 de lei.
- Foto: IPJ Neamț
Dintre acestea, 74 au fost pentru încălcarea prevederilor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 11 pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și 6 pentru nerespectarea altor prevederi legale.
Polițiștii au reținut 2 permise de conducere și 2 plăcuțe de înmatriculare și au retras 3 certificate de înmatriculare.