Current track

Title

Artist


Bacău: Concurs de idei pentru amenajarea Pasajului Revoluției ca zonă pietonală

#Postat de on decembrie 13, 2021

Municipalitatea băcăuană lansează un concurs de idei pentru amenajarea Pasajului Revoluției în vederea transformării spațiului public în zonă pietonală.

Provocarea se adresează elevilor, studenților, artiștilor, arhitecților, antreprenorilor și cetățenilor interesați de dezvoltarea armonioasă, modernă și sustenabilă a spațiului public, anunță primarul Bacăului, Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Zona vizată cuprinde Pasajul Revoluției, de la pasaj către Biserica Catolică „Sf.Petru și Paul”.

„Vă cerem sprijinul să identificăm cea mai bună temă de la care să pornim întocmirea documentației necesare inițierii serviciilor de proiectare. Alături de noi se vor implica și minunații artiști de la Zid Art și ne dorim să corelăm creațiile lor cu ideea genială căutată.

Puteți îngemăna strada smart cu pictura geometrică și mobilierul stradal înțesat de tehnologie! Putem descoperi împreună o grădină urbană cu întreaga paletă coloristică dăruită de natură în care sa se încadreze armonios diverse tipuri de mobilier stradal”, precizează primarul Viziteu.

 Băcăuanii care vor să se implice cu idei în acest proiect pot trimite un email pe adresa contactprimarie@primariabacau.ro cu subiectul: Idee genială. În corpul mailului va fi transmisă IDEEA, însoțită de câteva rânduri explicative.

Calendar:

– 13-20.12 – perioada pentru transmis idei

– 21-22.12 – votul publicului pentru a alege cele mai populare idei

– 24.12 – anunțarea ideii geniale câștigătoare.

Foto: Șerban Lucian, Primăria Bacău

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *