Rupt de beat și fără permis, depistat în trafic chiar lângă sediul Poliției Bacău
#Postat de Florin Craciun on noiembrie 29, 2021
Un șofer aflat într-o stare avansată de ebrietate și fără permis de conducere a crezut că va trece neobservat și nu va fi oprit în trafic chiar în apropierea sediului Poliției Bacău.
Nu a fost însă așa, deoarece duminică seara, în jurul orei 23.00, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău, în timp ce executa serviciul de patrulare pe strada Alexei Tolstoi din apropierea sediului Poliției municipal și județene, au oprit în trafic o autoutiliară condusă de un bărbat de 33 de ani, din județul Cluj.
“În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Întrucât acesta emana halenă alcoolică s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest rezultatul fiind 1,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta refuzând recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, precizează comunicatul IPJ Bacău.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi refuz de la prelevarea de mostre biologice.