Current track

Title

Artist


Opt persoane reținute de polițiștii B.C.C.O. Suceava pentru contrabandă cu țigări și trafic de migranți

#Postat de on noiembrie 25, 2021

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, sub coordonarea procurorului din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava, desfăşoară activităţi informativ – operative şi de cercetare penală, într-un dosar penal în vederea documentării activităţilor ilicite a unui grup infracţional organizat, specializat în activităţi de migraţie ilegală şi contrabandă cu ţigări de provenienţă extracomunitară.

Cercetările efectuate au stabilit faptul că membrii celor 2 grupuri infracţionale, cetăţeni ucraineni şi români, organizează şi facilitează intrarea în România peste frontiera verde dintre Ucraina şi România (de pe raza jud. Suceava) a unor migranţi de origine asiatică şi în paralel introduc în România, tot peste frontiera verde, însemnate cantităţi de ţigarete de provenienţă extra-comunitară.

Primul grup: compus din numiţii M. Constantin (35 de ani), M. Dănuţ (30 de ani), C. Adelin (20 de ani), Ş. Nicolae, 27 de ani), ş.a. – toţi cetăţeni români care domiciliază în localităţi situate în zona frontierei de stat româno-ucrainene adiacentă localităţilor Bilca şi Vicovu de Sus din jud. Suceava, împreună cu cetăţeni ucraineni dintre care au fost identificaţi o parte – unii posesori şi ai cetăţeniei române, au constituit în cursul anului 2020 un grup infracţional organizat şi, începând cu luna octombrie 2020, au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii infracţiunilor de „contrabandă calificată”, constând în introducerea în mod ilegal în România, peste frontiera de stat, prin zona verde adiacentă localităţii Bilca din jud. Suceava, a unor importante cantităţi de ţigarete de provenienţă extra-comunitară în vederea valorificării, membrii grupului infracţional săvârşind în concret acte de colectare, deţinere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare de ţigarete, bunuri care trebuie plasate sub un regim vamal şi despre are aceştia cunoşteau că provin din contrabandă sau sunt destinate acesteia.

Din monitorizarea activităţilor infracţionale a acestei grupări au fost probate săvârşirea unui număr de 6 de acte materiale de contrabandă/contrabandă calificată (totalizând 40.258 pachete ţigarete de provenienţă extracomunitară), comise de către membri ai grupului infracţional organizat cu sprijinul altor persoane, faţă de care au fost extinse cercetările ulterior.

Al doilea grup: compus din numiţii U. Mihai (34 de ani), U. Vasile (31 de ani), C.Viorel-Cătălin (33 de ani), C. lonuţ-lulian (, 33 de ani), B. Daniel-luiian (17 ani) – toţi cetăţeni români cu domiciliul efectiv în localitatea de frontieră Vicovu de Sus din jud. Suceava, împreună cu cetăţeni ucraineni dintre dintre care au fost identificaţi o parte- unii posesori şi ai cetăţeniei române, au constituit la începutul anului 2021 un grup infracţional organizat şi, începând cu luna ianuarie 2021 au acţionat în mod coordonat în scopul comiterii aceluiaşi gen de infracţiuni.

Din monitorizarea activităţilor infracţionale a acestei grupări a fost probată săvârşirea unui număr de 5 de acte materiale de contrabandă/contrabandă calificată (totalizând 26.877 pachete ţigarete de provenienţă extra comunitară), comise de către membri ai grupului infracţional organizat cu sprijinul altor persoane.

Ambele grupări, pentru a evita sau pentru a îngreuna probarea activităţii infracţionale, schimbau în mod frecvent terminalele mobile şi cartelele SIM pe care le foloseau, acţionau pe timp de noapte, foloseau autovehicule off-road (de teren) care aveau motoare cu cilindree mare şi erau înmatriculate în străinătate, în unele cazuri membrii grupului montând plăcuţe cu numere de înmatriculare false. Sursa: Ipj Suceava


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *