Current track

Title

Artist


Tragedie pe DN 2-E 85: doi copilași, împreună cu tatăl lor, au murit într-un teribil accident! (Foto)

#Postat de on noiembrie 21, 2021

Doi copilași, de o lună și trei ani, împreună cu tatăl lor, de 23 de ani, au murit în această dimineață într-un cumplit accident de circulație care a avut loc pe DN 2-E 85.

Mama lor, tot de 23 de ani, a fost grav rănită și a fost transportată la spital. Pentru descarcerarea victimelor din autoturism au intervenit echipaje de pompieri de la ISU Bacău și Neamț.

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a petrecut în jurul orei 09.20, pe DN 2-E 85, în momentul în care un tânăr de 23 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism în afara localității Onișcani, la ieșirea de pe un drum lateral, nu ar fi acordat prioritate unui ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat de 45 de ani, din județul Suceava care se deplasa pe direcția Neamț către Bacău.

„Din impact au rezultat trei persoane decedate, respectiv conducătorul auto de 23 de ani și doi minori, unul de o lună și altul de 3 ani. În autoturism se mai afla o tânără de 23 de ani care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto de 45 de ani nu se afla sub influența alcoolului.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, se arată în comunicatul IPJ Bacău.

Foto/ISU Bacău


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *