Current track

Title

Artist


O femeie din Bacău care a violat și sechestrat o călătoare fără bilet a fost încarcerată!

#Postat de on octombrie 19, 2021

O femeie de 33 de ani, din Bacău, urmărită național și internațional, a fost depistată luni de polițiștii Secției 1 Poliție Bacău. Din verificările efectuate s-a stabilit că femeia este posesoare de mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Bacău, fiind condamnată la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol.

Totodată, pe numele acesteia era emis ordin de urmărire la nivel internațional. Femeia a fost încarcerată în Penitenciarul Bacău.

Codrina Andra Munteanu şi Emilian Şoşu au fost condamnaţi definitiv de Curtea de Apel Bacău într-un dosar în care au şi fost arestaţi preventiv până în vara anului 2019.  Femeia a fost găsită de săvârşirea infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal şi a fost condamnată la 6 ani şi 8 luni închisoare.

Bărbatul în vârstă de 59 de ani, fost controlor la societatea de transport în comun din Bacău, a fost condamnat la 7 ani şi 8 luni închisoare pentru viol, lipsire de libertate şi şantaj.  Cazul instrumentat de Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău a ieşit la iveală când o tânără din Bacău l-a reclamat pe bărbatul de 59 de ani pentru şantaj, potrivit adevarul.ro.

 Aceasta s-a plâns anchetatorilor că în luna mai 2018 Şoşu a depistat-o într-un mijloc de transport în comun având abonamentul expirat, iar pentru a nu o amenda, bărbatul i-a solicitat să întreţină relaţii sexuale. De atunci, femeia a început să întreţină relaţii intime în mod repetat cu controlorul, care în mai multe rânduri a filmat-o şi a fotografiat-o, în timp ce făceau sex.

Imaginile descoperite de anchetatori conţin detalii ce nu pot fi reproduse. Femeia care apărea in imagini era surprinsă în timp ce era agresată sexual, precum şi în ipostaze umilitoare la care era supusă atât de Șoșu, cât și de Codrina Andra Munteanu, concubina lui Șoșu.

La un moment dat, victima a încercat să fugă din apartament însă cei doi au blocat uşa şi au început să o lovească pe femeie, inclusiv cu o bâtă de baseball, până când aceasta a căzut pe pardoseală. Eliberaţi din arest preventiv, cei doi agresori şi-au pierdut urma, fiind daţi în urmărire generală.

Citiți despre ororile la care era supusă victima în adevarul.ro.

Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *