Current track

Title

Artist


Amenzi de peste 20.575 lei și 7 permise reținute în urma unei acțiuni a polițiștilor rutieri

Written by on octombrie 11, 2021

Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în mediul urban.

 

În data de 8-10 octombrie 2021 ,un numar de 7 polițiști rutieri au verificat peste 120 de vehicule, legitimat și testat alcoolscopic peste 150 de conducători auto.

Polițiștii au aplicat un număr de 53 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.575 lei. 52 de sanctiuni au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice), au fost reținute 7 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

Exemplificare :

Duminică, 10 octombrie a.c., ora 00:45, polițiștii Biroului Rutier Vaslui au oprit în trafic, pentru control, un autoturism condus de către un tânăr de 22 de ani, din localitatea Sauca, comuna Laza, județul Vaslui.

Acesta, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau  altor substanțe”.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii le recomandă participanților la trafic să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

Sursa: IPJ Vaslui / din  11  octombrie  2021

1_PDFsam_517 Comunicat IPJ Vaslui 11 oct 2021 actiune rutiera BPR Vaslui
2_PDFsam_517 Comunicat IPJ Vaslui 11 oct 2021 actiune rutiera BPR Vaslui


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *