Current track

Title

Artist


România a importat carne de aproape 415 milioane de euro, în primul semestru

#Postat de on octombrie 8, 2021

România a importat carne în valoare de 414,7 milioane de euro în primul semestru al acestui an, în scădere cu peste 7% faţă de perioada similară din 2020, potrivit balanţei comerciale cu produse agroalimentare, consultată de AGERPRES. În primul semestru al anului trecut, valoarea importurilor de astfel de produse s-a situat la 446,59 milioane de euro.

Pe de altă parte, valoarea exporturilor de carne și organe comestibile în perioada ianuarie- iunie 2021 a ajuns la 113,24 milioane de euro, fiind în creștere cu 19,5% față de încasările consemnate în aceeași perioadă a anului trecut ( 94,71 milioane de euro).

Potrivit datelor statistice consemnate de Ministerul Agriculturii, valoarea importurilor de carne şi organe comestibile în perioada ianuarie – iunie 2021 a fost de 3,6 ori mai mare decât cea a exporturilor de astfel de produse realizate în ţările UE şi Terţe.

Deficitul României în comerţul cu produse agroalimentare a crescut cu peste 31% în primul semestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2020, totalizând 1,27 miliarde de euro. Pentru mai multe informații accesați agerpres.ro.

Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *