Current track

Title

Artist


Protoieria Onești, loc de binecuvântare și de ajutor pentru mii de oneșteni sărmani (Foto)

Written by on octombrie 8, 2021

Un loc de tristă amintire în perioada comunistă, cunoscut ca „lagărul morții”, fostul cămin de copii din Onești a devenit, de patru ani, loc de binecuvântare și de ajutor pentru mii de oneșteni sărmani. În prezent sediu al Protopopiatului Onești, clădirea a fost practic renovată din temelii și nimic nu mai amintește de locul sinistru de odinioară, cu copii traumatizați, ținuți în spatele gratiilor.

Fără îndoială, meritul este al părintelui protopop Ioan Bârgăuanu, cel care, la un an după numirea sa în funcție, a început să transforme clădirea într-un sediu multifuncțional, în care social-filantropia a fost un dezideratul de la care părintele Bârgăoanu nu s-a abătut.

„Am trecut prin așa ceva și știu ce înseamnă să nu ai”, mărturisește părintele Bârgăuanu. Cel care, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacălui, a inițiat două proiecte ce reprezintă forma vizibilă a slujirii fratelui: „Masa Bucuriei” și „Prânzul Ștefanian”.

Zilnic, zeci de beneficiari, printre care persoane cu venituri minime, oameni ai străzii sau bătrâni fără sprijin găsesc, pe lângă un prânz cald, un gând de îmbărbătare sau un cuvânt duhovnicesc. „Prânzul Ștefanian” vine în sprijinul persoanelor cu posibilități financiare reduse, care primesc un prânz cald de luni până sâmbătă, în intervalul orar 13.00 – 15.00.

Totodată, în fiecare sâmbătă, prin programul „Masa Bucuriei” sunt sprijiniți copiii și tinerii din centrele rezidențiale din Onești și Târgu Ocna, persoanele fără adăpost din zona Oneștiului, la care se adaugă oferirea de alimente neperisabile.

„Zilnic oferim pachete pentru peste 100 de persoane necăjite. Nu le întrebăm ce religie au și nici alte lucruri personale. Vrem ca ajutorul nostru să fie primit și apreciat așa cum se cuvine, ca un gest filantropic”, spune părintele Bârgăuanu. Iar pentru ca bucatele să iasă ca la carte trudesc câteva bucătărese, și ele cu o situație materială modestă.

„Cine vine la noi la masă, mănâncă același meniu. Nu contează mediul din care vine sau cine este. Mâncarea este aceeași pentru toți. Și pentru preoți, și pentru personal, și pentru sărmani. Diferă doar modul de servire”, mai adaugă părintele protopop.

Capelă de rugăciune pentru surdo-muți și nevăzători

Sediul Protopopiatului din Onești găzduiește, în premieră, și o capelă pentru surdo-muți și nevăzători, în care aceștia se pot ruga în liniște, fără să fie deranjați de alți enoriași. Tot în cadrul sediului multifuncțional se dorește în viitorul apropiat să se pună la dispoziție spații destinate terapiei copiilor cu deficiențe, un cabinet medical și un sediu pentru Asociația „Patmos”, în care își desfășoară activitatea tinerii oneșteni.

„Avem deja un parteneriat cu un serviciu privat de ambulanță, cabinetele medicale sunt pregătite, ca și sălile de consultații. Pe viitor ne-am mai propus să deschidem și un cabinet stomatologic pentru bătrâni și copiii defavorizați și un cabinet în care să preoții să poată dona sânge”, mai spune părintele protopop Ioan Bârgăuanu.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *