Current track

Title

Artist


Cinci permise reținute într-o singură zi pentru neacordare de prioritate pietonilor

Written by on septembrie 8, 2021

Cinci șoferi au rămas fără permise de conducere marți pentru că nu au acordat prioritate pietonilor. Nici pietonii nu au fost iertați, 21 dintre aceștia fiind amendați pentru traversare neregulamentară.

Acțiunea de marți a fost organizată de polițiștii rutieri din județul Bacău, care au acționat în special pentru prevenirea și combaterea indisciplinei pietonilor, dar și a conducătorilor auto privind acordarea priorității acestora.

În total, polițiștii au reținut 17 permise de conducere și au constatat 4 infracțiuni, din care 2 la regimul rutier. În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 174 de sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere.

Pentru reducerea gradului de victimizare prin accidente de circulație, polițiștii băcăuani le recomandă pietonilor:

Respectați regulile de circulaţie! Nu vă riscați viața și sănătatea! Nu traversați strada prin locuri nepermise!

În condiții de vizibilitate redusă și pe timpul nopții, purtați îmbrăcăminte cu accesorii reflectorizante pentru a fi observați cu ușurință.

Traversați numai pe trecerile pentru pietoni sau pe la colț de stradă și la culoarea verde a semaforului destinat dumneavoastră. Nu vă angajați în traversarea drumului public prin fața sau spatele autovehiculelor oprite!

La orice traversare, opriți-vă în afara părții carosabile, asigurați-vă din stânga, din dreapta și apoi din stânga din nou!

Apreciați corect timpul necesar pentru a traversa în siguranță și luați în calcul că, atunci când traversați străzi cu mai multe benzi pe sens sau când vă aflați într-o zonă cu regim de viteză ridicat, trebuie să manifestați prudență maximă!

Oferiți-le conducătorilor auto timp suficient pentru a opri înainte de a vă angaja în traversare!

Evitați să circulați pe partea carosabilă! Folosiți trotuarele, acostamentele, iar, acolo unde acestea lipsesc, mergeți cât mai aproape de marginea drumului, astfel încât să aveți traficul în față!

Respectați întocmai semnificația semnalizării rutiere (indicatoare sau semafor)!

Acordați prioritate de trecere autospecialelor de poliție, de la pompieri sau de la ambulanță, care au în funcțiune semnalele luminoase și acustice, chiar dacă vă aflați pe trecerea pentru pietoni.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi:

  • să îşi amintească mereu că pentru a preîntâmpina orice eveniment neplăcut, în apropierea trecerilor pentru pietoni trebuie să sporească atenţia.
  • să prevadă că un trecător poate fi neatent atunci când traversează!
  • să preîntâmpine orice eveniment neplăcut, în special lovirea unui pieton în orice situaţie, nu doar în apropierea de trecerile pentru pietoni.

 

 

 

Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *