Current track

Title

Artist


Bacău: Urșii i-au scos din bârlog pe șefii instituțiilor din județ

#Postat de on august 12, 2021

Numărul mare de urși din județul Bacău, tot mai desele alerte înregistrate în ultima perioadă, precum și modalitatea legală de a împiedica prezența lor în zonele locuite au fost temele discutate astăzi la întâlnirea pe care prefectul Leonard Bulai și subprefectul Narcis Jitaru au avut-o cu reprezentanții instituțiilor cu atribuții pe linia implementării noii legislații cu privire la prevenirea și combaterea atacurilor urșilor.

Potrivit Instituției Prefectului, numai anul aceasta s-au emis 38 de alerte cu privire la prezența ursului în apropiere de localități, cele mai cunoscute cazuri fiind la Slănic Moldova și Cașin.

În județul Bacău, efectivele de urși (circa 500 de exemplare) sunt mult peste efectivul optim (61).

„Am parcurs alături de șefii instituțiilor legislația, urmând ca săptămâna viitoare să ne reunim în format lărgit, alături de primarii din județ, administratorii fondurilor de vânătoare, medicii veterinari, pentru a stabili clar ce pași are de urmat fiecare instituție.

Este evident că la acest moment, legislația a vizat protejarea vieții umane. Chiar și în aceste condiții, intervenția se va face gradual, pornind de la alungare prin diverse mijloace, tranchilizare și relocare și abia în final extragere prin eutanasiere sau împușcare”, a declarat prefectul Leonard Bulai.

Actul normativ prevede și definiții ale gradului de risc, care se va traduce în măsurile luate. Fiecare localitate care a semnalat prezența ursului va avea formată o echipă de intervenție.

Toate măsurile sunt prevăzute pentru situațiile în care ursul se află în intravilanul localității, pentru altele fiind aplicabilă vechea legislație.

 

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *