Current track

Title

Artist


JO 2020: Nemțeanca Bianca Ghelber s-a calificat în finala olimpică de aruncare a ciocanului

Written by on august 1, 2021

Nemțeanca Bianca Florentina Ghelber (31 ani) s-a calificat duminică dimineață în finala probei atletice de aruncarea ciocanului, reușind a 11-a performanță a sesiunii de calificări, la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Aflată la a treia prezență la Jocurile Olimpice, după Beijing și Rio de Janeiro, nemțeanca Bianca Ghelber, din municipiul Roman, a concurat în Grupa B, reușind din a treia încercare aruncarea cu care a obținut calificarea. Primele două aruncări au măsurat 69.78 m și 70.80 m, care ar fi fost insuficiente pentru accederea în finală, relatează Mediafax.

La ultima aruncare, Ghelber a fost măsurată cu 71.72 metri, performanță cu care s-a clasat a 7-a în grupă și a 11-a la general.

Cea mai bună performanță din cele două grupe a aparținut sportivei poloneze Anita Lodarczyk, care a aruncat 76.99 m.

Bianca Ghelber (numărul 21 mondial) și-a depășit duminică cel mai bun rezultat personal al sezonului, care era de 71.19 m. Cel mai bun rezultat al carierei sale măsoară 73.52 m. Sportiva română, antrenată de multipla campioană mondială și europeană la aruncarea ciocanului, Mihaela Melinte, a declarat înainte de Jocuri că și-a stabilit ca obiectiv o clasare în primele 6 în finala care va avea loc marți, cu începere de la ora 14.35. Sursa: digi24.ro


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *