Current track

Title

Artist


PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI RUTIER , POLIȚIȘTII VASLUIENI recomandă respectarea cu strictețe a regulilor de circulație

Written by on iulie 26, 2021

În data de 24/25 iulie a.c., în intervalul orar 14.00 – 06.00,  polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Vaslui – Biroul Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Secțiilor nr. 1 și 2 Poliție Rurală Vaslui, au acționat pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, atât în mediul urban, cât și în mediul rural.

Au fost verificate peste 69 de vehicule și legitimate peste 79 persoane.

Polițiștii au aplicat un număr de 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 16.300 lei. De asemenea, au fost reținute 5 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

 

Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost nerespectarea indicațiilor și dispozițiilor polițistului rutier (1) și depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h (5),; cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost: valabilitatea expirată a inspecției tehnice periodice (2), lipsă poliță de asigurare RCA (1) și dispozitive de iluminare neomologate (1).

 

Exemplificăm:

 

În intervalul  22.00 – 06.00, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui, județul Vaslui, pe un sector de drum unde limita de viteză este de 50 km/h, au fost depistați și înregistraţi cu aparatul radar 2 conducători auto din județul Vaslui , care se deplasau cu viteze cuprinse între 139 şi 141 km/h, pe direcția de deplasare Muntenii de Jos – Vaslui.

Cei doi bărbați în vârsta de 18, respectiv 21 de ani, au fost sancționați contavențional cu amenzi în cuantum toatal de 4.350 lei.  Complementar, celor doi conducători auto le-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90 de zile.

 

Polițiștii le recomandă participanților la trafic să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum.

 

26  iulie  2021/ IPJ Vaslui


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *