Current track

Title

Artist


O hală de producție din Roman a luat foc. Oamenii din fabrică au reușit să se salveze

Written by on iulie 26, 2021

Luni, 26 iulie, în jurul orei 00:40, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o hală de producție a unui operator economic din municipiul Roman.
La locul solicitării s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Roman cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
La sosirea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu flacără deschisă la uscătoare de produse ceramice dintr-o hală de producție, pe o suprafață de aproximativ 300 mp.
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă trei autospeciale de stingere, dintre care una de la Detașamentul Piatra Neamț.
Personalul aflat pe locul de muncă s-a autoevacuat până la sosirea pompierilor.
Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul în limitele găsite. Au ars 80 de cărucioare pentru transportul produselor ceramice, suporți din poliuretan, mai multe rafturi confecționate din lemn,  instalații și cablaje electrice.
Efectul termic cauzat de defectarea aparaturii de măsură și control din interiorul unui uscător a fost cauza probabilă de producere a incendiului.

Tagged as

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *