Current track

Title

Artist


Moinești: Nume grele din fotbalul românesc, la evenimentul sportiv al anului!

Written by on iulie 26, 2021

Răzvan Raț, Dennis Șerban, Cătălin Cursaru, Ion Viorel, Romeo Bunică, Cristi Ciocoiu, Florin Lovin,  Cristi Vasc, Costel Ilie și Romulus Buia sunt doar câteva nume care au făcut istorie în fotbalul românesc și care și-au anunțat prezența la Moinești, la evenimentul sportiv al anului în localitate organizat de Paul Claudiu Cotîrleț.

Evenimentul va avea loc joi, 29 iulie, și va debuta la ora 15.30, la Clubul Lira din localitate, unde Paul Claudiu Cotîrleț își va lansa monografia “O istorie a Petrolului Moinești în interviuri și imagini”. O carte în care autorul examinează traseul echipei de fotbal Petrolul Moinești, focalizându-se asupra unor sezoane în care echipa a excelat.

Astfel, aduce la lumină imagini necunoscute publicului larg, informații trecute cu vederea, valorificând istoria orală și ceea ce s-a scris până acum despre acest club.

„Consider că am oferit o imagine de ansamblu asupra unui fenomen emblematic pentru spațiul sportiv românesc. Cartea se adresează tuturor pasionaților de istoria sportului, dar, în special, celor pentru care Petrolul Moinești a însemnat ceva! Pe de altă parte și cei pentru care Petrolul Moinești nu a reprezentat nimic au, acum, posibilitatea să înțeleagă ce au pierdut…”, spune Paul Cotîrleț.

Al doilea moment al zilei este programat la ora 17,30, pe stadionul municipal, la reîntâlnirea cu cei care au făcut istorie și au purtat peste tot tricolorul. Au confirmat prezența: Răzvan Raț, Dennis Șerban, Cătălin Cursaru, Ion Viorel (fost jucător al echipei naționale și al Stelei), Romeo Bunică (fost la Gloria Buzău), Cristi Ciocoiu (fost jucător al Stelei), Florin Lovin (fost jucător al Stelei), Cristi Vasc (fost jucator al echipei FC Național), Costel Ilie și Romulus Buia (foști jucători ai echipei Dinamo București).

„Este bucuria revederii celor ce au făcut istorie pe gazonul verde. Cei alături de care am suspinat când au ratat, am plâns când au pierdut și ne-am bucurat la fiecare gol marcat! Haideți, cu mic, cu mare, să fim alături de cei care au luptat pentru noi. Cei care au pus Moineștiul pe harta mare a fotbalului național! Ce unii au uitat sau desconsiderat, noi să respectăm!”, mai spune Paul Cotîrleț.

Cine este Paul Cotîrleț

Paul Claudiu Cotîrleț s-a născut în Onești, în anul 1988. A absolvit Școală „George Enescu” și Liceul „Spiru Haret” din Moinești, iar în 2010 Facultatea de Istorie, Universitatea din București, secția de Relații Internaționale și Studii Europene. Are master în Politică Europeană și Românească, master în Diplomație și Istorie Politică, iar în prezent este doctorand la Universitatea din București.

Post-universitar a urmat cursurile Institutului Diplomatic Român, Colegiului Național de Apărare, Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Universității de Vară – Râmnicu Sărat, dar și cele ale Institut Barcelona D’Etudis Internationals și Școlii de Vară a CNMR. A studiat cu Bursă Erasmus la RWTH Aachen, Germania, dar a susținut și stagii de practică la Institutul Diplomatic Român și în Senatul României, la Comisia de politică externă.

În prezent este consilier parlamentar – șef cabinet Chestor Senatul României, după ce în 2010 a fost consultant parlamentar și coordonator zonal al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *