Current track

Title

Artist


Asociația Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – Sucursala Vaslui  susține și salută înființarea Muzeului Veteranilor

Written by on iulie 23, 2021

AMVVD este o asociație non-guvernamentala ce vine în sprijinul militarilor ce au luptat în teatrele de operații Afganistan, Irak și Balcanii de Vest, și nu numai.

Comunicat de presă al Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – Sucursala Vaslui:

„Membrii Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități – Sucursala Vaslui, în număr de aproximativ 80 de veterani ai teatrelor de operații, susțin și salută înființarea Muzeului Veteranilor.

Astfel că, pe data de 24 iulie 2021 va avea loc inaugurarea Muzeului Veteranilor, de la viitorul Centru de Recuperare și Refacere pentru Veterani, de lângă Mănăstirea Dealu, localitatea Aninoasa, judetul  Dâmbovița.

Evenimentul va fi unul pe măsură așteptărilor, cu multe, multe surprize pentru cei mici. Ziua va fi marcată de un spectacol aviatic cu elicoptere și parașutiști, precum și de un activant și interactiv concurs de airsoft pentru copii. La Muzeul Veteranilor veți putea viziona arme, uniforme, tehnică militară, fotografii surprinse de veterani pe perioada exercitării misiunilor în teatrele de operații.

Totodată, sâmbătă, 24 iulie, începând cu ora 8, din Piața Constituției, Clubul Militarilor Motocicliști ,,Green Knights România 1” și alți militari veterani, atât din MApN cât și din M.A.I, de la alte cluburi moto, vor pleca într-un marș dedicat veteranilor teatrelor de operații și se vor alătura evenimentelor prilejuite de inaugurarea Muzeului Veteranilor. Ei vor fi însoțiți de Poliția Militară, care le va asigura parcurgerea traseului București – Târgoviște – comuna Aninoasa în siguranță.

Din partea Sucursalei A.M.V.V.D VASLUI va participa o delegație de veterani condusă de domnul vicepreședinte Crețu Mircea, veteran al Teatrelor de operații din Irak și Afganistan cât și cetățean de onoare al municipiului Bârlad.

Împreună, alături de veterani!”

Vă mulțumim frumos pentru timpul acordat și ne-ar face mare onoare dacă ne-ați sprijini prin promovarea evenimentului.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *