Melodia curentă

Titlu

Artist


Mănăstirea Fâstâci, proaspăt reabilitată, va fi resfințită duminică, 25 iulie 2021

Scris de pe iulie 21, 2021

Mănăstirea Sfântul Nicolae din Fâstâci este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Moldova.

Situat la nord-vest de municipiul Vaslui, în satul Fâstâci, comuna Cozmeşti, acest aşezământ spiritual ortodox, în prima sa formă, a fost ctitorit în sec. XVII de familia Palade, iar  actuala biserică a fost zidită de Voievodul Mihail Racoviţa în anul 1721. Mănăstirea există şi în anul 1694 fiind înzestrată încă de atunci cu moşii şi sate.


Arhimandritul Ioasaf Blandu a construit în 1834 clădirea stăreţiei şi chiliilor, clopotniţa şi zidul înconjurător. în anul 1864, a devenit biserica de mir, în 1918 statul a înfiinţat aici un orfelinat, iar după 1990 edificiul a redevenit mănăstire, ca mănăstire de călugări, ca în final, din anul 1993 să devină ceea ce este şi în zilele noastre adică mănăstirea de maici cu hramul ”Sfântul Ierarh Nicolae”, iar stareţa este Monahia Paraschiva Chelaru.

Biserica este din zid în plan treflat, cu spaţiul compartimentat în altar, naos, pronaos şi pridvor. Absida cilindrică a altarului este luminată de o fereastră mare la est şi câte una mai mică la sud şi nord.

Turnul clopotniţă, construit în sudul bisericii, este înalt de 50 m, având 2 etaje cu gang de intrare.

Incinta este împrejmuită cu un zid de piatră, înalt de peste 3 m.

Corpul de clădire pentru stăreţie, câteva chilii, trapeza şi bucătăria se afla în vestul bisericii, în imediata apropiere de ea.
https://protoieriavaslui.ro/parohii


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *