Current track

Title

Artist


Guvernul a alocat peste 148 de milioane de lei pentru 17 județe afectate de inundații și alunecări de teren

Written by on iulie 21, 2021

Guvernul a aprobat, miercuri, acordarea a 148,7 milioane de lei pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren, banii urmând să fie folosiţi pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unităţi administrativ teritoriale, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu. Solicitările pentru alocarea fondurilor sunt de până în data de 15 iulie.

„Astăzi, în şedinţa de guvern, a fost aprobată o hotărâre prin care s-au acordat 148,7 milioane de lei din fondul de intervenţii pentru 17 judeţe afectate de inundaţii şi alunecări de teren. Banii sunt destinaţi reparării drumurilor judeţene, comunale, podurilor, podeţelor şi digurilor. Este vorba de judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Satu Mare, Vâlcea, Vrancea. Este vorba de 1.085 de obiective şi 243 de UAT-uri”, a declarat Florin Cîţu, în conferinţa de presă de după ședința de Guvern. Mai multe puteți afla pe digi24.ro.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *