Current track

Title

Artist


Actorul Mihail Pascaly a fost un animator al vieții teatrale din România

Written by on iulie 21, 2021

Acum 160 de ani în urmă, la 21 iulie 1861, la București, pe scena Teatrului cel Mare (ulterior Teatrul Național) a avut loc prima reprezentație a piesei ”Hamlet” de William Shakespeare, avându-l în rolul principal pe Mihail Pascaly (1830 – 1882), primul actor român care l-a întruchipat pe Hamlet.

Mihail Pascaly (n. 1830BucureștiȚara Românească – d. 30 septembrie 1882BucureștiRomânia) a fost un actor român, regizor, director de teatru, profesor, traducător, autor dramatic și publicist. A fost un animator al vieții teatrale din România. Activitatea lui a fost legată de mișcarea pentru afirmarea și dezvoltarea artei și culturii naționale românești. Prin călătoriile sale în străinătate a ținut legătura cu realizările din arta scenică a timpului. A fost director al Teatrului Național până în 1877. A efectuat numeroase turnee prin România și Austro-Ungaria.
Pascaly a introdus în repertoriul scenei românești marea literatură dramatică universală, reprezentată de ShakespeareDumasVigny, etc. O dată cu aceasta el a deschis și drumul melodramei. Susținând dramaturgia originală, a introdus în repertoriul său mai ales piesele istorice. Deși Pascaly a dovedit talent și pentru comedie („Revizorul”, după Gogol), stilul său de joc s-a adaptat în special dramei romantice.
Sinceritatea pasionată, patetismul jocului său transmiteau spectatorului o adâncă emoție. A jucat în piese precum: „Idiotul”„Hamlet”„Ștrengarul de Paris”„Sărmanul Jack” sau comediile lui Victorien Sardou, o parte din care care el însuși le-a tradus. 1873 – Soția sa, actrița Matilda Pascaly, moare din cauza manevrării greșite a cablurilor ce o țineau în zbor. Juca rolul îngerului din Don Juan de Marana.

In memoriam

În 1882 sculptorul Ioan Georgescu a realizat portretul actorului Mihail Pascaly, turnat în bronz pentru a fi expus în foaierul Teatrului Național. În prezent, portretul există în mai multe exemplare: – bronzul original, aflat și acum la Muzeul Teatrului Național din București; – un exemplar în bronz la Muzeul de Artă Brașov.

Portret Mihail Pascaly (1882), de Ion Georgescu, bronz, de la Muzeul Național de Artă al României

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *