Ștefan Bucureșteanu – Artist singular și promotor al creației libere (Foto – Video)
#Postat de Antoniu Lovin on iulie 18, 2021
Ștefan Bucureșteanu este un ”artist singular” născut în Piatra Neamț, autodidact. Studiază la Facultatea de Litere din București însă alături de cuvinte iubește și culorile. Tânărul artist reprezintă una dintre speranțele picturii românești contemporane iar în ultima vreme lucrările au început să-i fie apreciate și vândute în țară și străinătate.

Ștefan Bucureșteanu
„Acum 3 ani mi-am descoperit puterea creatoare și imaginația, așa că am decis să merg pe drumul ăsta. Și să răspândesc conștiința faptului că toți oamenii pot face artă dacă au credință în sine, răbdare și curaj. Vreau să arăt oamenilor că se poate trăi și educa prin artă. Cea mai mare vânzare am făcut-o unui colecționar de artă din America, cu 400$”, ne-a spus Ștefan Bucureșteanu.

Ștefan Bucureșteanu alături de părinții săi
„După vânzarea din America, am intrat în lumea crypto-artei, a NFT-urilor și am sesizat potențialul mare pe care-l are. Sunt primul din zona Moldovei care a vândut lucrări ca NFT și printre primii din România. Am reușit astfel să vând trei lucrări, în total am primit 0.8 Ethereum, echivalnetul a 1800$”, continuă Ștefan Bucureșteanu.

În ultima perioadă Ștefan Bucureșteanu a strâns alături de el tineri artiști pe care îi promovează pentru își dorește ca ei să ajungă să trăiască bine integral din artă. Un astfel de eveniment a avut loc de curând în Piatra Neamț în zona pitorească ”La Caiace”, situată lângă Lacul Bâtca Doamnei.

„La Caiace am organizat un eveniment de creație liberă, care a întrunit mai mulți artiști autodidacți. Artiștii și-au expus și lucrările, nu neapărat în scop mercantil, ci ca să arătăm ce se poate face fără studii formale. L-am adus și pe Laurențiu Dimișcă, un promotor arhi-cunoscut al artei outsider. Fiecare participant a fost ghidat de noi, am încercat să le explicăm că tot ce au nevoie este credință în sine, răbdare și curaj”, continuă Ștefan Bucureșteanu.


În continuare puteți viziona un material video care îl are drept protagonist pe Ștefan Bucureșteanu, realizat de Jurnal FM în zona ”La Caiace”.