Current track

Title

Artist


Trei oameni au murit electrocutați și altul a fost grav rănit în Bacău, Neamț și Vaslui

Written by on iulie 5, 2021

Trei oameni au murit electrocutați și altul a fost grav rănit în patru accidente grave, prin electrocuție, care au avut loc în ultima săptămână atât în instalațiile din gospodării, cât și în rețelele de distribuție a energiei din județele Neamț, Bacău și Vaslui.

Unul dintre accidente s-a petrecut la intrarea în orașul Târgu Ocna dinspre Târgu Trotuș, unde un electrician a murit în timpul unei intervenții la un stâlp de electricitate, în timpul unei furtuni. Aceste tragedii puteau fi evitate dacă măsurile de siguranță în vecinătatea rețelelor electrice ar fi fost respectate, spun reprezentanții Delgaz Grid.

„Credința că <mie nu mi se poate întâmpla> a avut contra-argumente puternice la interacțiunea cu instalațiile electrice din Moldova: 3 decese și rănirea gravă a unei alte persoane, în numai câteva zile. Toate aceste accidente nu ar fi avut loc dacă persoanele implicate s-ar fi oprit la limita propriilor competențe și autorizări sau dacă executarea unor lucrări cu grad mare de risc ar fi fost amânată, până la asigurarea unor condiții de intervenție în deplină siguranță”, precizează comunicatul companiei.  

Delgaz Grid atrage atenţia încă odată, asupra riscurilor de electrocutare, arsuri şi incendii pe care le prezintă intervenţiile neautorizate la instalațiile electrice (linii electrice aeriene şi cabluri electrice subterane, tablouri electrice, staţii şi posturi de transformare a energiei electrice).

Pentru a preîntâmpina situaţiile nedorite în care atât adulții, cât și copii pot fi victime ale unor incidente cu urmări deosebit de grave, trebuie respectate câteva reguli minimale de siguranţă:

-nu intra în zonele unde funcţionează echipamente electrice;  

-nu atinge stâlpii sau conductoarele (firele) căzute la pământ;

-nu te urca pe stâlpii liniilor electrice aeriene;

-nu atinge tablourile electrice, firidele sau cutiile de distribuţie;

-nu manevra obiecte metalice (schele, scări, ţevi, tablă etc.) în apropierea sau sub liniile electrice aeriene;

-nu ridica obiecte zburătoare (zmee, parapante, planoare etc.) în vecinătatea rețelelor electrice aeriene.

-nu arunca obiecte peste reţelele de distribuţie a energiei electrice;

-nu folosi unelte de pescuit în apropierea liniilor electrice aeriene;

-nu executa săpături și nu ridica construcţii de orice fel în zona de siguranţă a instalaţiilor electrice de distribuţie, fără avizul operatorului de distribuţie.

Prin respectarea acestor reguli simple se evită producerea unor evenimente nedorite cu urmări tragice.


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *