Melodia curentă

Titlu

Artist


Tânăr reținut de poliție după ce a incendiat două case ale fostei sale iubite

Scris de pe iunie 25, 2021

Polițiștii nemțeni au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat din comuna Bodești, bănuit că a dat foc unei case din localitate, care aparține fostei sale iubite.

Miercuri, 23 iunie, în urma investigațiilor polițiștilor de la Secția de Poliție Rurală Gârcina în colaborare cu polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț, a fost identificată și depistată persoana bănuită de comiterea infracțiunilor de distrugere.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit că, la data de 9 mai 2021, un bărbat de 34 de ani, din Bodești, ar fi incendiat locuința fostei sale concubine, de 30 de ani, incendiul izbucnit fiind lichidat de pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Petrodava” Neamț.

Totodată, marți 22 iunie, acesta s-ar fi deplasat la un alt imobil aparținând femeii în cauză, pe care l-ar fi incendiat, ulterior părăsind locul faptei, după cum Jurnal FM a scris AICI.

Casa incendiată marți 22 iunie – Sursa foto:ISU NEAMȚ

Polițiștii au extins cercetările și sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea ordinului de protecţie, constând în aceea că, la data de 22 iunie 2021, cel în cauză ar fi încălcat obligaţiile impuse de către Judecătoria Piatra Neamț, prin ordinul de protecţie emis pe numele acestuia, la data de 14 mai 2021. În baza probatoriului administrat, la data de 23 iunie, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere şi încălcarea ordinului de protecţie. La data de 24 iunie 2021, în urma documentării întregii activități infracționale, față de cel în cauză a fost dispusă din nou măsura preventivă a reținerii.

Astăzi, bărbatul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *