Current track

Title

Artist


Andrei Carabelea și organizația PNL Piatra Neamț, sprijin total pentru George Lazăr

Written by on iunie 24, 2021

George Lazăr va fi sprijinit în alegerile interne și de Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra Neamț, la rândul său candidat la președinția municipalei PNL Piatra Neamț. Anunțul a fost făcut de edilul nemțean, într-o conferință de presă.

 ”Cred în capacitatea lui George Lazăr de a forma o echipă câștigătoare la PNL Neamț. Am ales să susțin candidatura lui George pentru funcția de președinte PNL Neamț. Pentru că proiectul PNL Neamț trebuie gândit pentru minim 10 ani de azi înainte și eu am convingerea că George Lazăr are capacitatea de a forma o echipă câștigătoare la PNL Neamț. Da, îl cunosc foarte bine pe George, suntem parte a aceleiași generații, avem abordări comune, iar decizia mea, fermă și asumată, este că-l voi sprijini pentru funcția de președinte al PNL Neamț. Precizez că este vorba despre opțiunea personală ce vizează strict alegerile județene și viitorul PNL Neamț” a declarat primarul Andrei Carabelea.

Mihai Obreja, președintele interimar al PNL Piatra Neamț, a anunțat că liberalii  pietreni îi susțin la alegerile interne locale pe George Lazăr și Andrei Carabelea, pentru președinția județului, respectiv a municipalei Piatra Neamț.

”Au existat mai multe consultări în interiorul organizației noastre, iar opinia unanimă este că, pe plan local, Piatra Neamț și județul Neamț au nevoie de acest tandem. George Lazăr este unul dintre cei mai buni prefecți ai țării, care a demonstrat maturitate politică și administrativă într-o grea perioadă, iar primarul Andrei Carabelea, care a câștigat deja o bătălie extrem de importantă, se impune ca un lider local. Tinerețea lor este completată de profesionalism, de proiectele pe care vor să le dezvolte, de dorința fiecăruia de a construi o echipă performantă, un PNL puternic”, a explicat Mihai Obreja.

”Mulțumesc deopotrivă colegului meu Andrei Carabelea, senatorului Eugen Țapu-Nazare, profesorului Mihai Obreja, celorlalți colegi, pentru susținere. Sprijinul pe care l-am primit astăzi mă onorează și mă responsabilizează, în egală măsură. Am nevoie alături de mine oameni cu aspirații comune, oameni cu energie, pentru a construi un PNL puternic, o echipă unită, care să câștige toate alegerie locale în 2024”, a declarat și George Lazăr, prefectul județului, candidat la funcția de președinte al PNL Neamț.

Senatorul Eugen Țapu-Nazare, președintele interimar al PNL Neamț, și-a reafirmat sprijinul pentru George Lazăr și Florin Cîțu. ”Pentru PNL Neamț principalii adversari rămân PSD și Ionel Arsene, iar George Lazăr este un opozant foarte serios al lui Ionel Arsene. Obiectivul principal este câștigarea Consiliului Județean. Iar George Lazăr, împreună cu mine, a fost vârful de lance în bătălia cu Ionel Arsene și PSD. Cunoaște foarte bine județul, are o relație excelentă cu primarii, nu doar cu cei ai PNL. Cu George Lazăr președinte, PNL are o șansă reală de a învinge PSD Neamț. În plus are o relație foarte bună cu actualul premier, Florin Cîțu, poate construi și susține proiectele de dezvoltare ale comunității. Și aici, la Piatra Neamț, va face o echipă foarte bună cu primarul Andrei Carabelea”, a explicat senatorul Țapu-Nazare, transmite Biroul de presă al PNL Neamț.

Referitor la unele speculații referitoare la presupusa existența a mai multor tabere în PNL Neamț, senatorul Eugen Țapu a ținut să precizeze: ”Aș vrea ca unele lucruri să fie foarte clare. PNL Neamț este o organizație deschisă, oricine dorește poate să candideze pentru orice funcție. Asta înseamnă să fii un partid deschis. Faptul că și-au anunțat candidatura mai mulți colegi, este cât se poate de benefic. Acesta este un autentic exercițiu de democrație. Dacă mi-am anunțat sprijinul pentru colegul meu George Lazăr și premierul Florin Cîțu nu înseamnă că nu mai vorbesc, că nu mai colaborez cu alți colegi care candidează sau au alte simpatii. În PNL Neamț nu există tabere, există competiție, iar după momentul 3 iulie, cei care vor pierde – pentru că nu pot câștiga toți – vor face echipă cu cei care vor câștiga”.

Conferința susținută astăzi, 24 iulie, de PNL Neamț a fost transmisă live de Jurnal FM și poate fi vizionată AICI.

 


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *