Melodia curentă

Titlu

Artist


Suceava: Sistem electrochirugical cu radiofrecvență, pentru spitalul judeţean

Scris de pe iunie 23, 2021

Consiliul Judeţean Suceava va aloca fondurile necesare pentru achiziţionarea unui sistem electrochirugical cu radiofrecvență, destinat Spitalului de Urgenţă „Sf Ioan cel Nou”. Aparatul va fi folosit preponderent în oncologie, iar cu ajutorul lui se vor putea efectua proceduri care sunt în fază de pionierat în țara noastră. Investiţia se ridică la aproape 450.000 de lei şi va permite efectuarea de proceduri non-chirurgicale prin radiofrecvență, aplicate tumorilor primare sau secundare. Procedurile sunt minim invazive, iar pacienții, în funcție de cazuri, pot pleca acasă în aceeași zi sau vor avea nevoie de o spitalizare de maxim una – două zile.

„Echipamentul și metoda de intervenție sunt unice la nivel național, cu excepția Capitalei, unde mai există un astfel de aparat”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a precizat şi faptul că acest echipament este mobil și va putea fi utilizat în sălile de operație din Blocul Operator al Spitalului Județean Suceava.

Potrivit specialiștilor radiologi și oncologi, între 1000 și 1500 de pacienți ar putea beneficia, anual, la Spitalul Judeţean Suceava, de proceduri de ablație non-chirurgicale prin radiofrecvență ale tumorilor primare sau secundare, proceduri minim-invazive care nu necesită spitalizare îndelungată. Prin această procedură vor putea fi tratați şi pacienți din alte județe.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *