Melodia curentă

Titlu

Artist


Suceava: 249 de absolvenți de gimnaziu au absentat de la prima probă a Evaluării Naționale

Scris de pe iunie 22, 2021

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a informat, marți, 22 iunie, într-un comunicat de presă, că la prima probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale a absolvenților de clasa a VIII-a din sesiunea 2021 au fost prezenți 4745 de candidați, iar 249 au absentat. Conform ISJ Suceava, niciun candidat nu a fost eliminat, iar  subiectele și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română au fost publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Următoarea probă scrisă din cadrul Evaluării Naționale, cea la matematică, va avea loc joi, 24 iunie, iar primele rezultate vor fi afișate marți, 29 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

„Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută”, precizează ISJ Suceava. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *