Melodia curentă

Titlu

Artist


Se ridică spitalul modular de 3 milioane de euro de la Baza Letea, care nu a fost folosit nicio secundă

Scris de pe iunie 22, 2021

După mai bine de un an de când a fost amplasat, spitalul modular pentru pacienții Covid de la Baza Letea din Bacău va fi ridicat. Spitalul modular din Bacău a fost achiziționat din Olanda de compania națională Unifarm, a costat trei milioane de euro și nu a fost folosit nici măcar o secundă.

Anunțul a fost făcut de viceprimarul Bacăului, Cristian Ghingheș, care a precizat că s-au început deja demersurile astfel încât, după eliberarea completă a amplasamentului, acest teren să fie repus în circuitul sportiv.

De asemenea, Ghingheș spune că a cerut Direcției Administrare Baze Sportive să prezinte un raport în urma căruia să se poată lămuri împrejurările în care acest cort gonflabil, care a costat 3 milioane de euro și care face obiectul unor anchete penale, a fost montat și ocupat terenul fără forme legale.

„Niște responsabili trebuie să existe, mai ales că terenul municipalității a fost distrus și va avea nevoie de investiții de sute de mii de lei ca să fie repus în funcțiune”, a mai precizat viceprimarul Ghingheș pe pagina de socializare.

 


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *