Current track

Title

Artist


Poliția Rurală  din comuna Zorleni acționează  pentru  respectarea ordinelor de protecție

#Postat de on iunie 13, 2021

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală din cadrul Poliției Municipiului Bârlad au documentat activitatea infracțională a unui bărbat în vârstă de 53 de ani, din localitatea Zorleni, bănuit de comiterea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție, violență în familie, furt, distrugere și amenințare.

In perioada 5 – 11 iunie a.c., pe fondul consumului de alcool, bărbatul ar fi agresat-o și amenințat-o pe concubina sa (45 de ani, din Zorleni), ar fi sustras bunuri electrocasnice și ar fi distrus geamuri de la locuința comună.

Poliţiştii au emis împotriva bărbatului un ordin provizoriu de protecție, prin care acesta era obligat să părăsească locuința comună și să păstreze o distanță de 500 de metri față de aceasta. In data de 9 iunie 2021, Judecătoria Bârlad a emis un ordin de protecție împotriva bărbatului cercetat, pentru o perioadă de 2 luni.

Dar bărbatul a încălcat, în mod repetat și cu bună ştiinţă, prevederile ordinului de protecţie.

 

În data de 11 iunie 2021, în baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bărbat pentru o perioadă de 24 ore. In cursul zilei de 12 iunie, Judecătoriei Bârlad a dispus arestarea sa preventivă, pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în vederea probării întregii activități infracționale a bărbatului.

 

Sursa: IPJ  Vaslui, 12 iunie 2021


Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *