Melodia curentă

Titlu

Artist


Cum a reușit Primăria Săucești să scape de gunoaiele aruncate la întâmplare (Foto)

Scris de pe iunie 10, 2021

Avertizat de amenzile de câte 40.000 de lei încasate de la Garda de Mediu Bacău de către primăriile din Sarata și Nicolae Bălcescu pentru deșeurile aruncate la întâmplare, primarul din Săucești și-a luat măsuri de prevedere.

Înainte…

Astfel, potrivit Gărzii de Mediu Bacău, comuna Săucești a găsit o modalitate de a stopa abandonarea deșeurilor într-o zonă vulnerabilă de către cetățenii care nu înteleg că ”așa nu se mai poate” să ne batem joc de mediu, implicit de noi toți. Acea zona ”agresată” este în imediata vecinătate a unei platforme de colectarea a deșeurilor reciclabile, la aproximativ 100 de metri, dar oamenii găseau mai ușor să le abandoneze mai aproape de natură salbatică de pe malul Bistriței.

După…

Pentru a descuraja acest obicei, Primăria Săucești a amplasat un stâlp de iluminat electric pe care sunt amplasate camere de supraveghere cu o vizibilitate de 360 de grade care monitorizează toată zona. Iar rezultatele se văd. Acum, terenul arată „ca-n palmă”, toate deșeurile fiind aruncate în containere.

 „Vestea bună constă în faptul că primăria a înțeles că Garda Națională de Mediu nu folosește jumătățile de măsură și singură soluție este stoparea acestui fenomen perpetuat de oamenii din zonă, astfel această a instalat un sistem de supraveghere care în mod sigur va descuraja abandonarea deșeurilor în zona respectivă. Hai că se poate!”, menționează Garda de Mediu Bacău, într-un comunicat.

Foto/Garda de Mediu Bacău


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *