Melodia curentă

Titlu

Artist


Accident la ieșirea din Piatra Neamț. Trei mașini implicate, două minore au ajuns la spital

Scris de pe iunie 9, 2021

Două fete în vârstă de 7 și 12 ani au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc la ieșirea din Piatra-Neamț, în zona Sălii Polivalente. Miercuri, 9 iunie, jurul orei 16:21, pompierii au fost înștiințați despre un accident rutier produs pe DN15 D, la ieșirea din municipiul Piatra Neamț. La locul solicitării s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra Neamț cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD TIM. În accidentul rutier au fost implicate trei autoturisme, rezultând două victime, neîncarcerate. Cele două victime, două fete de 7 și 12 ani, au primit primul ajutor calificat de la membrii echipajului SMURD la locul evenimentului, după care au fost transportate la CPU Roman. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor și au curățat și degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier. Poliția rutieră a demarat o anchetă menită a stabili împrejurările în care a avut loc accidentul.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *