Melodia curentă

Titlu

Artist


70 de polițiști vasluieni, la  datorie  în noaptea de 5/6 iunie 2021

Scris de pe iunie 9, 2021

Activitatea polițienească a vizat asigurarea climatului de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea faptelor cu violenţă în mediul rural, verificarea respectării prevederilor legale referitoare la paza bunurilor, protecția persoanelor, prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţă, de și din auto, de animale și de material lemnos, pe linie rutieră, respectiv pe linia prevenirii / limitării răspândirii noului coronavirus Sars-cov-2.

Prin desfășurarea acțiunii, s-a urmărit creşterea autorităţii poliţiei şi creşterea vizibilităţii elementului poliţienesc în zonele cu risc criminogen ridicat.

 

Au fost legitimate peste 470 de persoane si controlate peste 240 vehicule și mopede. Au fost verificate peste 50 de societăți comerciale, 12 cluburi și discoteci și 24 de agenți de pază.

Polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, dintre care 57 pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice) și 31 pentru abateri prevăzute de alte acte normative.

Au fost reținute 11 permise de conducere și ridicate 3 certificate de înmatriculare.

Valoarea sancțiunilor aplicate a fost de peste 102.000 de lei, 21.340 lei fiind valoarea sancțiunilor aplicate pentru abaterile constatate la regimul rutier.

Totodată, s-a constatat și săvârșirea a 2 infracțiuni, una la regimul rutier, respectiv ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și una prevăzută de Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.

 

 

Sursa:  I.P.J. Vaslui


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *