Melodia curentă

Titlu

Artist


Suceava: Trei noi grădinițe, finalizate anul acesta

Scris de pe iunie 8, 2021

Noua grădiniță ridicată în curtea Școlii nr.6 din Burdujeni Sat cu fonduri europene va fi inaugurată la începutul viitorului an școlar. Potrivit primarului Ion Lungu, construcția a fost finalizată, fiind semnate şi contractele necesare pentru asigurarea dotărilor. De asemenea, până la finele lunii august, la grădiniță va fi tras și gazul metan.

Edilul a precizat că, tot cu fonduri europene, sunt în curs de execuție alte două grădinițe: una pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea, din zona centrală, și cealaltă în curtea Școlii „Grigore Ghica Voievod”, din Ițcani.

„La grădiniţa de pe strada Dobrogeanu Gherea se lucrează destul de bine, am început licitațiile pentru dotări, iar grădinița va fi dată în funcțiune până la 31 decembrie 2021. De asemenea, se lucrează foarte bine la grădinița din Ițcani, până la sfârșitul anului va fi ridicată”, a precizat Ion Lungu, care verifică periodic, în teren, evoluția lucrărilor.

Acesta a subliniat că municipalitatea pregătește proiecte pentru alte două noi grădinițe, în cartierul Obcini și în curtea Școlii Generale Nr. 1, dar și pentru o creșă cu 10 grupe, în cartierul Dealul Mănăstirii din Burdujeni.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *