Melodia curentă

Titlu

Artist


Poliția Economică: Amenzi uriașe pentru doi băcăuani care nu și-au fiscalizat încasările

Scris de pe iunie 8, 2021

Doi băcăuani au fost amendați de Poliția Economică cu 10.000, respectiv 20.000 de lei, pentru că fie nu aveau case de marcat, fie aveau, însă nu și-au putut justifica vânzările prin documentele emise.

Asta, în timpul unor controale efectuate sâmbătă și duminică de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice care au acționat pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor ce se pot comite de operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Bacău.

Astfel, în urma unui control la efectuat în cadrul Târgului Săptămânal organizat în localitatea Răcăciuni, a fost identificat un operator economic care oferea spre comercializare un număr de 340 de anvelope second-hand, fără să fie posesorul unei case de marcat electronice fiscale, nefiscalizând astfel nicio sumă provenită din vânzarea anvelopelor.

 “A fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 lei, dispunându-se totodată şi suspendarea activităţii întreprinderii individuale”, se arată în comunicatul IPJ Bacău.

Tot în urma verificării economice efectuate la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din Bacău, polițiștii au constatat faptul că nu a fost fiscalizată suma de 1.121 lei, sumă ce nu poate fi justificată cu documente emise de casa de marcat electronică fiscală şi care provine din vânzarea de mărfuri din data de 05.06.2021.

În cauză a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 20.000 lei, dispunându-se totodată şi confiscarea sumei de 1.121 lei, reprezentând venituri nefiscalizate.

În cele două zle, polițiștii au efectuate controale la 10 agenți economici, iar pentru neregulile descoperite, au aplicat 3 sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 31.500 de lei.

 


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *