Melodia curentă

Titlu

Artist


Medalii pentru sportivii suceveni, în finala Campionatului Național de Atletism

Scris de pe iunie 7, 2021

În municipiul Cluj Napoca au avut loc vineri și sâmbătă, 4 și 5 iunie, întrecerile Campionatelor Naționale de atletism în aer liber pentru seniori și tineret (U23). Sportiva Talida Sfârghiu, antrenată de Elena-Erzilia Țâmpău la CSM Suceava și CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc, a obţinut două titluri de campioană națională – atât la senioare, cât și la tineret, în proba de 1.500 de metri -, un titlu național la tineret, precum și o medalie de bronz la senioare, la 800 de metri. Colega sa de club Mădălina Sârbu, a obținut la rândul ei argintul la 3.000 de metri și bronzul în proba de 5.000 de metri.

„În ambele probe, Talida Sfârghiu a reușit să-și îmbunătățească recordurile personale cu trei secunde, ea fiind deja calificată la Campionatul Balcanic și Campionatul European de juniori cu a două performanță europeană și a patra la nivel mondial la acest moment. Felicitări fetelor pentru seriozitatea cu care abordează competețiile și succes în competețiile internaționale care vor urma”, a precizat antrenoarea Elena-Erzilia Țâmpău.

În cadrul aceleiași competiţii de la Cluj Napoca, Claudia Ionela Costiuc, sportivă pregătită de Cristian Prâsneac la CSM Dorna Vatra Dornei, a cucerit medalia de argint în proba de 800 de metri, la categoria tineret, cu timpul de 2 minute 7 secunde şi 98 de sutimi. Acest timp i-a asigurat totodată calificarea la Campionatul Balcanic U20 (ce urmează să aibă loc pe 12 şi 13 iunie la Istanbul-Turcia), Campionatul European U20 (Tallin-Estonia, între 15-18 iulie) și Campionatul Mondial de la Nairobi-Kenya, programat în perioada 17-22 august.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *