Melodia curentă

Titlu

Artist


Arest preventiv pentru adolescentul care s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident în lanţ

Scris de pe iunie 7, 2021

Tânărul în vârstă de 17 ani, care a provocat un accident în seara de 4 iunie, la intrarea în Gura Humorului dinspre Păltinoasa, a fost arestat preventiv 30 de zile de Judecătoria Gura Humorului. Adolescentul, care era băut și a părăsit locul accidentului, a fost pus sub acuzare pentru nu mai puțin de patru infracțiuni de procurori:  conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, părăsirea locului accidentului și furt în scop folosință. Măsura arestului preventiv poate fi contestată la Tribunalul Suceava.

Potrivit anchetei, pe 4 iunie, în jurul orei 19, A.M.M. – domiciliat într-o comună din Botoșani, dar care lucra la un service din zona în care s-a produs accidentul – a sustras o autoutilitară VW Transporter din incinta unei societăți și, la ieșirea de pe drumul dinspre Capu Câmpului, nu a acordat prioritate de trecere camionului MAN, cu remorcă, care circula pe DN 17, dinspre Păltinoasa spre Gura Humorului. Șoferul vehiculului greu a încercat să evite impactul și a pătruns ușor pe sens opus, unde a lovit întâi o autoutilitară Dacia, care staționa, în impact fiind angrenată și o autoutilitară Fiat, care venea din spatele Daciei.

Bărbatul în vârstă de 60 de ani, din Gura Humorului, cel care conducea autoutilitara Dacia, a fost găsit încarcerat în mașină de pompierii militari. El a fost preluat de o ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava. Rănit în urma accidentului a fost și șoferul autoutilitarei Fiat, care a fost dus cu ambulanța la Spitalul din Gura Humorului. Tânărul care a provocat accidentul a părăsit autoutilitara ieșită în decor, încercând să scape de răspundere.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *