Current track

Title

Artist


7 iunie 1886 – S-a născut savantul român Henri Coandă, românul care a inventat avionul cu reacție

Written by on iunie 7, 2021

Henri Marie Coandă (n. 7 iunie 1886 – d. 25 noiembrie 1972) a fost un academician și inginer român, pionier al aviației, fizician,specialist în aerodinamică și mecanica fluidelor, inovator, inventator și descoperitor al efectului care îi poartă numele.

A fost fiul generalului Constantin Coandă, prim-ministru al României în 1918.
Henri Coandă urma să aibă o carieră militară. A terminat “Școala de ofițeri de artilerie, geniu și marină” din București și pentru puțin timp, a fost încadrat ca ofițer al unui regiment de artilerie. Henri Coandă nu era făcut pentru o viață cazonă și mulțumită tatălui său, generalul Coandă, reușește să părăsească armata. Primul lucru pe care l-a făcut după lăsarea la vatră a fost să plece într-o călătorie cu mașina până în Tibet. Cu totul, a parcurs ceva mai mult de 5.000 de kilometri.La întoarcere, s-a înscris la abia înființata “Școala superioară de aeronautică și construcții” din Paris, pe care a terminat-o în 1910, ca șef de promoție.

De fapt, 1910 a fost un an de cotitură pentru Henri Coandă. Atunci și-a început cariera de inventator și a construit primul avion cu reacție din lume. Printre cei care l-au ajutat să obțină fondurile și aprobările de tot felul s-a numărat și Gustave Eiffel, cel care a construit celebrul turn din Paris. Apoi, vreme de peste jumătate de secol, Henri Coandă a construit diferite tipuri de avioane în Franța și Marea Britanie și după multe insistențe din partea Partidului Comunist, s-a întors în țară în 1969.

A pus bazele “Institutului de creație științifică și tehnică” și multumită lui Coandă, România a primit dreptul de a produce sub licență Rolls Royce, motorul pentru I.A.R. 93 Vultur, primul avion de luptă românesc. Din păcate, Henri Coandă s-a stins din viață la numai 3 ani după întoarcerea în țară. Pe finalul vieții, lucra la un tren de mare viteză care urma să circule în tuburi de mari dimensiuni. Acesta ar fi urmat să ajungă la viteze de peste 500 de kilometri la ora, pe baza diferenței de presiune din tuburile respective.
Henri Coandă a murit la București, pe data de 25 noiembrie 1972, la vârsta de 86 de ani.
După moartea lui Coandă s-au făcut mai multe teste încununate cu succes, dar proiectul a fost abandonat din lipsă de fonduri.

Reader's opinions

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *