Melodia curentă

Titlu

Artist


Incendiu în comuna Grințieș. Bătrână salvată din flăcări de pompieri (Foto)

Scris de pe iunie 6, 2021

Duminică, 6 iunie, în jurul orei 10:16, prin apel la 112, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui incendiu la o locuința din comuna Grințieș. La locul solicitării s-au deplasat voluntari din cadrul SVSU Grințieș și pompierii militari de la Garda 2 de Intervenție Poiana Teiului cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case, cu posibilitatea propagării la anexele gospodărești din vecinătate. Proprietara locuinței, în vârstă de 82 de ani, a fost scoasă din locuința cuprinsă de flăcări de către cetățeni. Aceasta a suferit arsuri. Echipajul SMURD a acordat victimei primul ajutor calificat, după care aceasta a fost preluată de un echipaj de la SAJ și transportată la spital. Forțele de intervenție au localizat și lichidat incendiul. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind coșul de fum neprotejat termic față de materiale combustibile.

Spitalul Orășenesc Târgu Neamț a solicitat un elicopter SMURD pentru a transporta victima la un spital din județul Iași.

FOTO – SURSA: ISU NEAMȚ


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *