Melodia curentă

Titlu

Artist


Duiliu Zamfirescu (n. 30 octombrie 1858, Plăginești, Țara Românească – d. 3 iunie 1922, Agapia, Neamț, România), unul dintre cei mai iluștri romancieri români

Scris de pe iunie 3, 2021

Duiliu Zamfirescu (n. , PlăgineștiȚara Românească – d. , AgapiaNeamțRomânia) a fost un scriitor român, membru titular și vicepreședinte al Academiei Române.

Duiliu Zamfirescu (fotografie din 1908)

Duiliu Zamfirescu s-a născut în anul 1858, în comuna Plăinești (azi Dumbrăveni). A fost fiul arendașului Lascăr Zamfirescu și al Sultanei (n. Mincu) și primul din cei șapte copii. Mama sa a fost sora arhitectului Ion Mincu.

Urmează clasele primare la Școala nr. 1 din Focșani și gimnaziu din 1869 pînă în 1873. Din 1873 continuă școala la București, absolvând Liceul „Matei Basarab”. Urmează Facultatea de Drept (licențiat în 1880), unde leagă o strânsă prietenie cu Duiliu Ioanin-Romanov, viitor magistrat.

În anul 1867 este inițiat în loja masonică ieșeană „Steaua României”, iar la 18 noiembrie aceluiași an a primit gradul de „com­panion” în aceeași lojă.

Este numit procuror supleant la tribunalul din Hârșova iar în 1881 procuror la Târgoviște, apoi avocat și redactor la România liberă. În 1885, intră prin concurs, funcționar la Ministerul de Externe, iar după trei ani, îmbrățișând cariera diplomatică, este secretar de legație la Roma până în 1906, cunoscând perfect italiana. Se căsătorește acolo, în 1890 cu Henriette Allievi, fiica omului politic Antonio Allievi și are trei copii (Henrietta, Lascăr și Alexandru), născuți și crescuți în Italia celor 18 ani de stagiu diplomatic.

În 1906, revine în țară și este secretar general la Ministerul de Externe. Se retrage adesea în vila sa de la Odobești. Via și conacul unde se retrăgea erau în comuna Faraoanele, în apropiere de Odobești. Casa există și astăzi, fiind Casă Memorială. După război, a fost ministru de externe în Guvernul Averescu (13 martie – 13 iunie 1920).

Duiliu Zamfirescu a activat o vreme, în anul 1918 în Basarabia , fiind numit comisar general al guvernului român în Basarabia, după Unirea proclamată de Sfatul Țării la 27 martie 1918[4] și a activat până în iunie 1918, când această funcție a fost desființată și, în locul ei, a fost instituită funcția de guvernator militar al Basarabiei. Observațiile sale privind starea de lucruri din Basarabia au fost publicate în săptămânalul Indreptarea literară din Iași, publicație sub direcția lui Duiliu Zamfirescu.

S-a stins din viață la 3 iunie 1922, la Agapia. Scriitorul este înmormântat în Cimitirul Sudic din Focșani.

In memoriam

Creație

A scris versuri, proză scurtă, piese de teatru, dar cea mai importantă contribuție a sa la literatura română o reprezintă romanele sale din Ciclul Comăneștenilor (Viața la țarăTănase ScatiuÎn războiÎndreptări și Anna). Acestea se constituie în primul ciclu din literatura română, asemănător ciclului Les Rougon-Macquart al lui Emile Zola. Cele cinci volume au fost scrise departe de țară, la Roma, când autorul lucra la legația română din Italia. La acestea se adaugă primul roman epistolar din literatura noastră, Lydda. Prin intermediul familiei Comăneșteanu, reprezentantă a vechii boierimi, opusă parveniților de teapa odiosului personaj Tănase Scatiu, romancierul ne oferă imaginea complexă a societății românești de la finele veacului al XIX-lea.

A debutat cu un ciclu de poezii în 1877.

Influențat de poezie romantică franceză, a publicat o colecție de poezii Fără titlu (1883).

Printre scriitorii români, a fost primul care a introdus romanul cronică în literatura națională, creând o panoramă largă patriarhală a vieții societății românești la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Aspirațiile umaniste și democratice ale scriitorului și-au găsit expresia în proza sa: trilogia Viața la țară (1894), Tanase Scatiu (1895), În război (1898), care a marcat cea mai importantă etapă a dezvoltării prozei românești, a dezvăluit dezintegrarea familiei boierești și a denunțat satiric tipul de om de afaceri în curs de dezvoltare.

Lucrările lui Zamfirescu despre problemele perfecțiunii versului, completitudinea plastică a imaginilor, stăpânirea schițelor peisajului sunt cunoscute, între altele, Alte orizonturi (1894), Imnuri păgâne (1897), New verses (1899).


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *