Melodia curentă

Titlu

Artist


Peste 2.000 de litri de alcool de contrabandă, confiscate de poliţişti

Scris de pe iunie 2, 2021

Un transport clandestin de alcool a fost descoperit de polițiști, în urma unui control în trafic derulat marţi, 1 iunie, pe DN 17A. În zona localității Horodnic de Sus, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea au tras pe dreapta o autoutilitară în interiorul căreia au fost găsite recipiente pline cu un lichid incolor, cu aspect și miros de alcool. Pentru că șoferul nu a putut prezenta niciun fel de act de proveniență a mărfii, polițiștii l-au dus la sediul instituției din Rădăuți.

După inventariere s-a constatat că este vorba de 2.300 de sticle de plastic de un litru, fără marcaje și fără timbre specifice. Ar fi vorba de alcool contrafăcut, care urma să ajungă pe piața neagră. Marfa şi vehiculul folosit pentru transportul acesteia au fost indisponibilizate, iar șoferul s-a ales cu dosar penal. Bărbatul de 57 de ani, din Bilca, este cercetat pentru comiterea infracțiunii de „deținerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile”.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *