Melodia curentă

Titlu

Artist


Din nou, la bidoane! Noi restricții de apă în municipiul Bacău

Scris de pe iunie 2, 2021

Băcăuanii sunt sfătuiți să își facă rezerve și să utilizeze apa în mod responsabil, după ce Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a anunțat noi restricții.

Astfel, joi, 3 iunie, în intervalul orar 08:00 – 20:00 se sistează furnizarea apei potabile pentru consumatorii racordați pe conducta de transport Mărgineni – Barați, fiind afectate următoarele zone:
1. Calea Moinești – SALBAC – Calea Moinești nr. 34;
2. Fosta fabrică Diana Forest, actualmente Barlinek Bacău;
3. Arcadie Șeptilici;
4. Prelungirea Arcadie Șeptilici (com. Mărgineni) și str. Între Vii (com. Măgura);
5. satul Barați (com. Mărgineni)
6. Comuna Mărgineni, satele: Valea Budului – Trebeș – Pădureni – Luncani – Podiș vor avea programul de furnizare 3 ore dimineață și 3 ore după – amiază;
7. SC Conagra SA, SC Europrod SA.


De asemenea, pentru 40% din consumatorii municipiului Bacău, CRAB este nevoită să procedeze la restricționarea programului de furnizare a apei potabile, la parametri normali de debit și presiune, furnizarea apei potabile urmând a se face după următorul program:
– 5 ore dimineață (în intervalul orar 05:00 – 10:00)
– 5 ore după – amiază (în intervalul orar 16:00 – 21:00) pentru următorii consumatori:
1. Pod Mărgineni – Gării – Aleea Parcului – Oituz – Energiei – Mioriței, etj.II-IV;
2. Gării – Bradului – Mioriței – Ion Luca – G. Bacovia – Energiei, etj.II-IV;
3. Narciselor – Calea Republicii – Condorilor-Henri Coandă, etj.II-IV;
4. Calea Mărășești – Garofiței – Letea, etj.II-IV;
5. Calea Republicii – Metro– Str. 2 Stejari (com.Sărată) etj.II-IV
6. Zona centrală a mun.Bacău: 9 Mai – Bd. Unirii – Calea Mărășești – Războieni etj.II-IV; 7. Cartier Gherăiești;
8. Cartier CFR-Str.Constanței;
9. la blocurile bară altele dacât cele menționate la punctele anterioare vor fi afectate la etajele III și IV.

„În data de 03.06.2021 CRAB va executa lucrările aferente celei de a doua etape a lucrării de “Înlocuirea asamblului hidraulic existent în camera vanelor de la rezervoarele Barati”, respectiv înlocuirea conductelor influente aferente camerei vanelor. În această etapă a lucrărilor, este necesară sistarea apei pe conducta care alimentează rezervoarele, respectiv conducta de transport de la Stația Mărgineni către rezervoarele Barați, pe o perioada de 12 ore, și implicit întreruperea furnizării apei consumatorilor racordați pe această conductă”, menționează comunicatul CRAB.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *