Suceava: Catedrala Arhiepiscopală îşi cinsteşte ocrotitorul
#Postat de Liliana Mihaila on iunie 1, 2021
Pe 1 şi 2 iunie, Catedrala Arhiepiscopală de la Suceava îşi cinsteşte ocrotitorul, pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. La primele ore ale dimineții de marţi, 1 iunie, racla cu moaștele sfântului a fost scoasă în procesiune şi a înconjurat Catedrala Arhiepiscopală. Apoi moaştele au fost depuse, spre închinare, pe baldachinul special amenajat în curtea mănăstirii. Programul de slujbe şi rânduieli la Catedrala Arhiepiscopală cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava continuă pe parcursul zilei de marți, 1 iunie, precum şi miercuri, 2 iunie, anunţă Basilica.ro
De obicei, moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava sunt scoase în procesiune de Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, 24 iunie, zi care coincide în calendarul bisericii noastre cu Aducerea moaştelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava. An de an, pelerini din toată ţara sunt aşteptaţi de Sânziene, pe 23 iunie, în ajunul hramului Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, unde se află racla cu moaştele Sfântului Ioan cel Nou, pentru a se închina Sfântului și pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească.
Racla a fost scoasă în procesiune și cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava (2 iunie), tocmai pentru a da o mai mare importantă acestei zile, după cum a spus Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.