Current track

Title

Artist


Studenta de 19 ani din Rădăuți, revenită miraculos din comă, s-a întors la cursuri

#Postat de on iunie 1, 2021

Studenta de 19 ani din Rădăuți, diagnosticată în aprilie cu o tumoră rară la creier, și-a revenit din comă și s-a întors la cursuri, la Facultatea de Medicină Dentară din Iași. Medicul de caz, doctorul neurochirurg Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iași, a scris pe pagina de socializare a spitalului că echipa pe care o conduce a reușit să o readucă la viață pe Maria, iar acum „tânăra se poate bucura din nou de viață, participând chiar și la cursurile Facultății de Stomatologie din Iași”.

„Maria este dovada vie a faptului că minunile există. În momentul în care s-a adresat spitalului nostru, în urmă cu aproximativ o lună de zile, și a fost operată în urgență, echipa medicală nu i-a dat foarte multe șanse. Am intervenit chirurgical pentru că era singura ei șansă să trăiască. Astăzi este pe picioarele ei și când spun pe picioarele ei, o spun la modul propriu. S-a reintegrat social, urmează cursurile Facultății de Stomatologie din Iași online. Și cel mai probabil în perioada următoare va fi integrată din toate punctele de vedere în societatea în care trăiește”, a scris dr. Eva.

Tinerei i s-a făcut brusc rău și a intrat în comă profundă în data de 9 aprilie. A fost chemat un elicopter SMURD, care a preluat-o de la Clit și a transportat-o la Iași. Investigațiile efectuate la Spitalul de Neurochirurgie au arătat că avea o tumoră la nivelul trunchiului cerebral, situată între creier și măduvă, un chist tumoral de 4 cm.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *