Melodia curentă

Titlu

Artist


 Titanic. Gigantul oraș plutitor a fost lansat la apă cu un an mai devreme, pe 31 mai 1911

Scris de pe mai 31, 2021

Construcția Titanicului a început la 31 martie 1909. Chila navei a fost lansată la 31 mai 1911 iar echiparea a fost finalizată la 31 martie 1912.
Titanicul măsura 269,1 m în lungime, avea o lățime de 28 m, cântărea 46.328 t și avea o înălțime de la punctul de plutire până la puntea principală de 18 m. Au fost montate 29 de cazane alimentate de 159 de furnale cu cărbune care îi puteau oferi o viteză maximă de 23 de noduri (43 km/h) și o putere maximă de 59.000 CP.
În ceea ce privește luxul, a rivalizat cu toate pacheboturile existente atunci.

Titanic avea un echipaj format din peste 900 de persoane – au supraviețuit 212. Edward J. Smith a fost căpitanul. Se spunea atunci că voiajul cu Titanic la New York urma să fie ultima lui călătorie înainte de pensionare.

Deși există o mulțime de variante legate de ultimele momente pe Titanic, unele contradictorii, multe au ilustrat de fapt că acțiunile lui finale au fost cu adevărat eroice. Totuși, mulți l-au învinuit pe căpitan de scufundarea navei, iar unii supraviețuitori au susținut că acesta, înainte de incident, era băut.

Sufrageria de pe Titanic
Camera de odihnă în clasa 1
Zonă de promenadă pe Titanic pentru cei care doreau să se bucure de aer liber
Scara impresionantă de pe nava Olympic, cu un dom de cristal deasupra. Imagine din 1911. |
S-a spus că viteza prea mare a vasului, ordonată de căpitan, a dus la tragedie – dacă avea viteza mai mică, s-ar fi putut evita sau, oricum, impactul nu ar fi fost atât de mare. Totuși, el a fost absolvit de vină, deoarece s-a considerat că toate acțiunile pe care le-a ordonat înainte de și după ciocnirea vasului de aisberg au respectat normele din vremea respectivă.

Epava navei a fost descoperită în anul 1985, de către oceanograful Robert Ballard.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *