Melodia curentă

Titlu

Artist


Reducerea riscului faţă de fenomenele meteorologice periculoase

Scris de pe mai 30, 2021

Tehnologia de „împrăștiere a norilor” nu este una nouă și poate nici cea mai bună din lume, însă la sfârșitul acestei veri au fost înregistrate 60 de stații de lansare în România, de unde rachetele încărcate cu iodură de argint bombardau norii cu grindină. Astfel, țara și-a protejat aproximativ 6% din suprafața totală a terenurilor agricole de grindină, scrie freshplaza.com.

Rachetele distribuie anumite substanțe chimice în nori pentru a schimba procesul de apariție a ploilor sau grindinei.

Tehnologia este dezaprobată de ecologiști, care consideră că astfel se poluează mediul înconjurător. Deși argintul ca metal nu este periculos, însă ca și compus chimic este la fel de toxic ca și compusul de plumb.

Cu toate acestea, guvernul român dorește extinderea până în 2022 a rețelei de control până la 200 de stații ceea ce ar asigura protecția a 8,4 milioane de hectare, asigurând astfel protecția a 57% din terenurile agricole. Eficiența declarată a sistemului este de la 1 la 14. Aceasta înseamnă că, pentru fiecare milion de euro cheltuit pentru sistem, se evite o pagubă de 14 milioane de euro.

„În perioada 22 – 28 mai 2021, din punctele de lansare (PL) ale Unităţilor de combatere a căderilor de grindină (UCCG) din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP), au fost lansate 305 rachete antigrindină (RAG), pentru protejarea culturilor agricole şi a comunităţilor locale din zonele de intervenţie. Lansările au avut efectul scontat, iar pericolul căderilor de grindină a fost înlăturat datorită intervenţiilor active în atmosferă din cadrul unităţilor Sistemului”, se arată într-un comunicat al MADR, remis AGERPRES.

„În conformitate cu noile abordări mondiale privind managementul riscului, SNACP acţionează ca un mecanism de prevenţie şi protecţie ex-ante, important pentru dezvoltarea durabilă a zonelor rurale pentru că asigură nu doar protecţia culturilor agricole, ci şi a comunităţilor locale şi a bunurilor publice şi private din zonele de intervenţie”, se mai precizează în comunicat.

Sursa :

https://www.stiripesurse.ro/300-de-rachete-antigrindina-au-fost-lansate-pentru-protejarea-culturilor-agricole-si-a-comunitatilor-locale-anunta-madr_1814729.html

https://www.google.com/search?q=rachete+antigrindina+wikipedia&oq=&aqs=chrome.0.69i59i450l8.1755533j0j15&sourceid=chrome&ie=UTF-8

 


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *