Melodia curentă

Titlu

Artist


Atelierele de lectură pentru copii continuă la Palatul Culturii din Iași, în perioada 29 mai – 19 iunie 2021

Scris de pe mai 30, 2021

Atelierele „În lumea poveștilor muzicale” continuă sâmbătă, 29 mai, 5, 12 și 19 iunie 2021, de la ora 16.00, în Sala de Educație Muzeală a Palatului Culturii din Iași, reunind volumele semnate de Cristina Andone și apărute în colecția „Povești din Pădurea Muzicală” (Editura „Nemi”).

Copiii își vor alege compozitorul și povestea preferată din volumele „Enescu și hora razelor de soare”, „Vivaldi și cele patru anotimpuri”, „Bach și orga fermecată”, „Mozart și curcubeul muzical”, „Beethoven și furtuna de sunete”, „Chopin și balada stropilor de ploaie”, „Ceaikovski și dansul notelor de argint” și „Paganini și capriciile magice”.
Recomandate copiilor cu vârsta de minimum 6 ani, atelierele sunt animate de dr. Daniela Mihaela Ciocoiu, profesor de canto la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași.

Participarea la evenimente se face respectând normele sanitare în vigoare la data desfășurării evenimentelor. Biletele costă 10 lei și pot fi achiziționate de la Palatul Culturii, de marți până duminică, între orele 10.00 – 16.30.
„În lumea poveștilor muzicale” este un program realizat de Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași – Secția Relații Publice, Marketing, Logistică, Proiecte, Programe, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Universitatea Națională de Arte „George Enescu” Iași, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, Paradis International College și Editura „Nemi”.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *