Melodia curentă

Titlu

Artist


Expoziția „Retrospectiva telefoanelor mobile”, 18 mai 2021 – 31 decembrie 2021, Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu”

Scris de pe mai 29, 2021

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiuˮ din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldovaˮ Iași, în parteneriat cu firma de service GSM din Iași – „GSM ZONEˮ, organizează la Palatul Culturii, expoziția temporară „Retrospectiva telefoanelor mobile”. Vernisajul va avea loc vineri, 21 mai 2021, ora 12.30.

 Expoziția, care este o premieră de acest gen în Iași, reunește peste o sută de piese reprezentative ce prezintă, cronologic și în sens evolutiv, o retrospectivă a celor mai importante momente care au marcat istoria telefonului mobil. Tema propusă este ilustrată prin exponate cu greutăți de la 1 kilogram până la 47 de grame, care aparțin diverselor branduri consacrate.
În cadrul acestui demers expozițional va fi prezentată publicului o categorie aparte de aparate electronice portabile și anume o serie de dispozitive telefonice de tip mobil într-un aranjament de colecție sugestiv și educativ.
Este evident faptul că astăzi telefonul celular are un impact semnificativ asupra societății omenești. De la primul model Dyna Tac 8000X lansat în 1983 de Motorola și până la prima generație iPhone 2G din 2007, au existat numeroase device-uri care au marcat istoria acestui important mijloc de comunicare socială. Privind retrospectiv, putem observa o evoluție continuă atât a parcursului tehnologic inovativ, cât și a design-ului funcțional și comercial al telefonului mobil. Din acest punct de vedere, inițial se opta pentru soluții de încadrare clasice, incomod de grele.
Expoziţia „Retrospectiva telefoanelor mobile” va putea fi vizitată, cu respectarea normelor impuse în contextul pandemiei, în perioada 21 mai – 31 decembrie 2021, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 17.00 (ora 16.30, ultimul bilet), în spațiul expozițional al Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiuˮ.
Curatori expoziției sunt Marian Abutoaie, fondator și administrator al „GSM ZONEˮ, respectiv dr. Monica Nănescu, șef al Muzeului Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiuˮ și Lenuța Chiriță, muzeograf.

Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *