Melodia curentă

Titlu

Artist


„Dezvoltarea sistemului energetic către zona verde de producere a electricităţii este una dintre priorităţile mandatului meu”, susţine Virgil Popescu

Scris de pe mai 29, 2021

În data de 27 mai 2021, ministrul Energiei, Virgil Popescu împreună cu secretarul de stat George Niculescu, şi însoţiţi de Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica şi de alţi reprezentanţi ai autorităţilor şi companiei au vizitat Parcul Eolian Crucea, din judeţul Constanţa, obiectiv intrat recent în portofoliul companiei producătoare de energie electrică.
  ,,Dezvoltarea sistemului energetic către zona verde de producere a electricităţii reprezintă una dintre priorităţile mandatului meu de ministru. Dincolo de realizarea de achiziţii, foarte utile în diversificarea mixului de producţie intra-companie, aş vrea să încurajez societăţile româneşti să se orienteze cu hotărâre către iniţierea de proiecte de dezvoltare a unor obiective noi. Ne aflăm în Dobrogea, poarta vântului pentru România, şi centrul de interes pentru multe dintre proiectele verzi de la noi. Marea Neagră se află, de asemenea la mică distanţă, şi profit de prezenţa mea aici pentru a reitera interesul statului român pentru potenţialul eolian off shore”, a declarat Virgil Popescu.

Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *