Melodia curentă

Titlu

Artist


„Mâncătorul de femei” din Rădăuți, trimis în judecată pentru omor

Scris de pe mai 27, 2021

Rădăuţeanul Vasile Lavric va fi judecat de Tribunalul Suceava pentru infracțiunile de violență în familie în varianta omorului calificat și profanare de cadavre sau morminte. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, „în urma cercetărilor efectuate a rezultat că inculpatul, în noaptea de 10/11 iunie 2020, și-ar fi luat soția de la domiciliul comun situat în municipiul Rădăuți, transportând-o într-un loc necunoscut, după care pe fondul geloziei ar fi agresat-o suprimându-i cu intenție viața și apoi i-ar fi ascuns cadavrul, care nu a mai fost găsit. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asupra a 7 bunuri imobile ale inculpatului, respectiv asupra a două autoturisme. Totodată, procurorii au solicitat în baza art. 330 din Codul de procedură penală menținerea măsurii arestării preventive și a sechestrului asigurător constituit”.

De menţionat că luni, 24 mai, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au descins din nou la Rădăuți, unde au derulat noi percheziții la domiciliul lui Lavric, bărbatul cunoscut sub denumirea de „mâncătorul de femei”. Individul se află în arest preventiv de la finalul anului trecut și este cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor. Cum în scurt timp se vor împlini 180 de zile din momentul în care a fost emis mandatul de arestare, era necesar ca procurorii să trimită dosarul în instanță, altfel Lavric urma să fie eliberat, potrivit legii.

Mai multe percheziţii au fost efectuate până acum la domiciliul lui Lavric, fără să fie decoperite probe concludente pe baza căruia să poată fi acuzat. Iar în ultimele şase luni, procurorii au răscolit locuinţa lui Lavric pentru a doua oară. Rădăuţeanul a fost reţinut, la sfârşitul anului trecut, de această dată fiind suspectat că a ucis-o pe Aurica Bodnărescu, concubina sa din ultimii ani. Individul susţine însă că femeia a plecat la muncă în Anglia.


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *