Melodia curentă

Titlu

Artist


Pescari în timpul prohibiției. Amenzi de 6.600 lei (Foto)

Scris de pe mai 26, 2021

În perioada 22 – 23 mai, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Neamț împreună cu reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură – Serviciul Regional Moldova, Oficiului de Căpitănie Bicaz și Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Neamț, au acționat pe luciul de apă al Lacului de Acumulare Izvorul Muntelui Bicaz, în vederea protejării fondului piscicol național, prin descurajarea pescuitului în zonele și perioadele supuse prohibiție.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale prevăzute de O.U.G. 23/2008, privind pescuitul și acvacultura, în valoare totală de 6.600 de lei.

Pentru nerespectarea prevederilor legale, au fost reținute 3 permise de pescuit.

În acest context, polițiștii atrag atenția asupra importanței respectării măsurilor de prohibiție pentru pescuitul în scopul recreativ/sportiv al speciilor de pești în habitatele piscicole naturale până la data de 7 iunie 2021, inclusiv.             


Opiniile cititorului

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *